Carnavalul de Flori de la Debrecen

Adăugat de Diana11
3189 vizualizări
4 (1 vot)
Nota:
Votează:
Trebuie să fii logat pentru a vota

Dacă vă plac florile, armonia culorilor şi parfumurilor, nu puteţi pierde ocazia de a vă bucura simţurile la festivalul florilor din Debrecen!
Luna aceasta s-a organizat pentru a 40-a oară acest eveniment la Debrecen, deşi, primul asemenea festival-carnaval al florilor s-a ţinut aici deja în 1966, dar a devenit oficial de-abia din 1969. Pentru că este foarte costisitor, festivalul nu s-a putut organiza regulat decât din anii ' 90 şi de-atunci a devenit un adevărat eveniment. Prietenii ne-au procurat din timp bilete şi astfel am avut ocazia să ne delectăm ochii cu tot ceea ce maeştrii florari şi grădinari s-au străduit din răsputeri să creeze pentru anul acesta aniversar.
Cuvintele sunt prea sărace pentru a putea descrie frumuseţea florilor. O mare de flori de toate soiurile şi culorile strânse în ghirlande de sute de metri, flori care împodobesc carele alegorice, sau minunatul ceas floral, sau câte şi mai câte minunăţii de compoziţii florale pentru crearea cărora s-au întrecut florarii din toată Ungaria.
Tot oraşul este îmbrăcat cu flori într-o paletă coloristică de nedescris. La acestea se mai adaugă mulţimea de oameni veniţi din toate părţile lumii, vizitatori care ştiu să aprecieze frumuseţea florilor şi să se bucure din plin de aceasta. Scenele în aer liber, concertele, ansamblurile populare venite chiar şi din străinătate complectează atmosfera sărbătorească a oraşului Debrecen.

0 comentarii
Trebuie să fii logat ca să poţi comenta.

Albume recomandate
Hunguest Hote...
Imagini: 5
Budapesta, Un...
Imagini: 2
Amintiri din ...
Imagini: 5
Tulip Inn Mil...
Imagini: 6