Statele Unite ale Americii

Despre Statele Unite ale Americii
United States of America (Statele Unite ale Americii)

Ţara tuturor acelor nume care au făcut înconjorul lumii şi care au făcut mii şi mii de oameni să viseze cu ochii deschişi, SUA e locul în care se adună toate visele. Toate acele vise măreţe care se modelează pe arhitectura marilor oraşe precum LA, Las Vegas, Chicago, Miami, Boston şi, bineînţeles, oraşul luminilor orbitoare, cel care nu doarme niciodată, New York şi se materializeză în acest spaţiu „al tuturor făgăduinţelor”.
Aceasta este ţara marilor aventuri, a călătoriilor pe distanţe impresionante, unde mai mult de patru milioane de mile de autostradă ţi se deschid în cale spre a explora un tărâm al diversităţii şi al grandorii. De la înălţimile Marelui Canion, printre lanurile de grâu şi dealurile arse de soare, străbătând pădurile luxuriante ale zonei din Nord-Vestul Pacificului şi drumurile idilice de ţară din zona New England, teritoriul acestei ţări vă va cuceri prin diversitate şi culoare.
Tot aici sunteţi invitaţi la un adevărat festin din belşugul artelor moderne. De la pictură, sculptură şi până la colaje fantastice şi suprarealiste, artiştii americani au îmbogăţit muzeele şi galeriile lumii cu lucrările lor de o reală valoare pentru contemporaneitate. Oraşe precum Chicago şi New York au devenit adevărate scene pe care se desfăşoară mari artişti ai lumii, „arhitecţi” ai epocii moderne, precum şi interpreţi de valoare ai genurilor muzicale specific americane, cum sunt jazz-ul şi rock and roll-ul. Printre costumele de pe Broadway, comedianţi, cântareţi, instrumentişti, dansatori, muzee şi lumini orbitoare, spaţii vaste şi aglomerări de „zgârie-nori”, mirosuri apetisante şi amestecul de culturi care se manifestă la tot pasul, veţi descoperi tot mai mult din „fascinaţia occidentului”.

Localități

Mai multe despre Statele Unite ale Americii