Aquarium Barcelona
Iată o locaţie care să vă ofere senzaţii tari într-o manieră cât se poate de naturală. De la entuziastmul şi bucuria pe care o veţi simţi la vederea peştilor multicolori în timp ce vă plimbaţi printre bazinele uriaşe care conţin specii de peşti din Marea Roşie, Caraibe şi chiar şi din Marele Recif Barrier, cel mai mare sistem de recife de coral din întreaga lume şi până la priveliştea înfricoşătoare a uriaşilor rechini pe care-I veţi vedea înotând în jurul dumneavoastră prin tunelul de 80 de km. Toate aceste experienţe inedited le puteţi avea în cadrul celui mai mare acvariu din Europa . Această locaţie găzduişte cea mai mare şi mai reuşită colecţie Mediteraneană de peşti din lume, cuprinzând peste 11.000 de exemplare de peşti , inclusiv o duzină de rechini, aparţinând a peste 450 de specii. După ce veţi trece pe lângă o serie de bazine tematice cu variate specii de peşti (de la plătică, cai de mare, peşti spadă şi variate alte specii, precum şi rechini) veţi ajunge la partea cea mai incitantă a acestei locaţii reprezentată de tunelul cu rechini . Aici veţi putea simţi adrenalina unei desoperiri unice a vieţii din interiorul oceanului şi veţi observa aceste creaturi acvatice nemaipomenite în plină acţiune. O altă zonă inedită este zona interactivă numită Planeta Aqua care găzduieşte o familie de pinguini din Antarctica pe care îi veţi putea urmări de aproape. Amatorii de senzaţii tari care posedă certificat ed scufundători profesionişti pot chiar să intre în bazinul cel mare şi să înoate printre rechini. Aşadar, înarmaţi-vă cu bunădispoziţie, curiozitate şi spirit de aventură şi veţi petrece aici câteva ore de neuitat.
Program : 9 :30-14 :00 sau 23 :00 în funcţie de sezon şi zi.
Tarife : Adulţi-18 Euro, copii 13Euro. Pentru scufundare – 300 Euro.
Program : 9 :30-14 :00 sau 23 :00 în funcţie de sezon şi zi.
Tarife : Adulţi-18 Euro, copii 13Euro. Pentru scufundare – 300 Euro.
Mai multe despre Aquarium Barcelona
Adresa:
Moll d’Espanya
Web:
www.aquariumbcn.com
Cum ajungi acolo:
Metroul Drassanes