Mole Antonelliana - Clădirea Mole Antonelliana

Clădirea Mole Antonelliana este un punct de referinţă şi un monument simbolic al oraşului Torino. Construcţia acestei clădiri a fost începută în anul 1863 şi a fost ultimul mare proiect al arhitectului Alessandro Antonelli. După moartea acestuia proiectul a fost predat fiului său, Constantius Antonelli, care a finalizat lucrările de construcţie a acestei clădiri în anul 1889. Proiectul a fost unul foarte ambiţios pentru acea epocă, deoarece clădirea avea să fie cea mai înaltă clădire construită din cărămidă, din întreaga lume. Aşa a şi fost pentru câţiva ani, dar chiar şi după pierderea acestui titlu a rămas cea mai înaltă clădire construită din cărămidă din întreaga Italie, până în zilele noastre. A fost realizată cu scopul de a fi o sinagogă, dar s-a renunţat ulterior la această întrebuinţare a ei şi astăzi găzduieşte Muzeul Naţional al Cinematografiei din Torino (Museo Nazionale del Cinema). Este o locaţie excelentă de vizitat şi pentru a admira panorama oraşului, de la înălţime. Puteţi chiar lua liftul panoramic, care are o cabină transparentă, pentru a ajunge la terasa amenajată în partea de sus a cupolei şi pentru a vă bucura de priveliştea oraşului.

Program: Marţi – Vineri : 09 :00 – 20 :00.
Sâmbătă : 09 :00 – 23 :00.
Duminică : 09 :00 – 20 :00.
Luni : Închis.

Tarife : Bilet întreg: 9 euro.
Bilet redus: 7 euro.
Bilet super redus: 2.5 euro.
Lift panoramic (Bilet întreg): 6 euro.
Lift panoramic (Bilet redus): 4 euro.
Cupola (Bilet întreg): 7 euro.
Copii (sub 6 ani) : Gratuit.
Persoane cu dizabilităţi : Gratuit.
Posesori Torino + Piemonte Card : Gratuit.


Mai multe despre Mole Antonelliana - Clădirea Mole Antonelliana
Adresa: Via Montebello, 20 – 10124 Torino
Web: http://www.museocinema.it/mole.php
Cum ajungi acolo: Tramvaiele 13, 15 sau autobuzele 1a, 4a, 5v, 10g, 15r, 18b, 55, 56, 61, ST1.â