Insula Mljet

Despre Insula Mljet
Insula Mljet.

Farmecul insulei Mljet a fost recunoscut încă din Antichitate şi a fost păstrat pentru a fi transmis mai departe prin intermediul legendelor. Una dintre legendele în care apare menţionată această insulă este aceea potrivit căreia personajul mitic Ulise a fost ţinut captiv pe acest ţinut de vis de către nimfa Calypso. Viteazului i s-ar fi promis nemurirea de către frumoasa nimfă în schimbul promisiunii de a nu părăsi niciodată insula. Dorul său de Itaca a fost însă, mai puternic decât frumuseţea nimfei şi a insulei paradisiace pe care trebuia să rămână şi acesta s-a eliberat reuşind să plece, cu ajutorul şi prin intervenţia lui Zeus. Iată că, încă din vechime, această insulă a fermecat cu frumuseţea sa. Principala atracţie a acesteia, în zilele noastre, este Parcul Naţional Mljet, unde vă veţi putea bucura de linişte perfectă, prospeţimea vegetaţiei luxuriante protejate de intervenţia umană, dar şi de frumuseţea clarului celor două lacuri gemene. Turiştii care aleg un sejur pe acestă insulă sunt cel mai adesea familii care caută să petreacă un concediu liniştit şi cât mai aproape de natură, fără cluburi şi viaţă de noapte prea zgomotoasă. Seara veţi găsi aici doar restaurante elegante sau taverne, terase cochete şi multă voie bună, dar nu şi cluburi de noapte. Această locaţie este considerată a fi ideală pentru cuplurile aflate în luna de miere, care se vor putea bucura de zile deosebite la adăpostul vilelor cochete, în mijlocul naturii, de plajele izolate şi peisajele de neuitat.

Mai multe despre Insula Mljet