Dubrovnik

Despre Dubrovnik
Dubrovnik.

Pentru turiştii care îşi doresc să se simtă cu adevărat turişti în cadrul sejurului lor de vară, care, pe lângă relaxarea la malul mării, mai doresc să aibă şi o experienţă de turist urban recomandăm cu toată căldura oraşul Dubrovik. Dacă aţi ales să vă petreceţi aici vacanţa, în plin sezon estival veţi fi cu atât mai încântaţi de plajele numeroase şi arătoase, care vă conduc spre marea azurie din care ies pietre foarte înalte pe care vă puteţi urca pentru a admira peisajul sau pentru a sări în apă. Veţi avea ocazia să faceţi atât de multă mişcare pe cât v-aţi propus sau vă doriţi, fie coborând multitudinea de scări până pe plaje, cutreierând prin oraşul vechi sau prin muzeele sale în căutarea informaţiilor şi frumuseţii de odinioară, frumos conservate în ambele cazuri, sau bucurându-vă de o plimbare relaxantă prin parc. Dacă după o zi de relaxare sub soare, la plajă veţi avea poftă de explorare turistică să nu cumva să rataţi un tur (sau mai multe) ale oraşului vechi. Veţi fi cu siguranţă impresionaţi de detaliile arhitecturale, dar şi de peisajele pe care le oferă, mai ales dacă alegeţi să faceţi şi turul acestuia urcând pe zidurile care îl înconjoară. Aveţi însă grijă să aveţi încălţăminte comodă şi să vă protejaţi de soare dacă plecaţi la orele de vârf căci va fi un drum lung, cu multe scări de urcat şi coborât. La finalul turului veţi putea vizita şi o cetate situată în apropiere, unde veţi avea parte, de asemenea, de o privelişte minunată. Nu ezitaţi să porniţi într-o călătorie de descoperire a acestui oraş complex şi fascinant, unde aveţi atâtea de descoperit păşind pe străzile sale de marmură, răcorindu-vă lângă fântânile sale cu apă rece şi proaspătă şi admirându-i clădirile baroce.