Brazilia - Carnaval la Fortaleza

Adăugat de popescu.borsa
1809 vizualizări
5 (1 vot)
Nota:
Votează:
Trebuie să fii logat pentru a vota

Precum ştiţi, în fiecare an, în săptămâna dinainte de lăsatul secului, pentru postul Paştelui, Brazilia este cuprinsa de febra ,,Carnavalului``. Acesta este un concurs de dans, la care participa toate şcolile de samba din ţară. Câştigătorilor de la fazele regionale, li se permite accederea, in anul următor, la marele ,,Carnaval de la Rio’’. Nu am avut bucuria de a participa la acesta din urmă, ci doar la Carnavalul regional Ceara-Fortaleza.
Trebuie spus că eu şi prietenii mei am decis să participam la eveniment pe cont propriu şi pe risc propriu, agenţia de turism nu a vrut să se implice şi să-şi asume riscuri în ceea ce priveşte securitatea turiştilor. Dar cum se poate, să fi atât de aproape de cel mai mare spectacol brazilian, şi tu să treci pe lângă el ca o plantă? Nu am avut şi nici nu am văzut incidente, deşi erau multe persoane în grad avansat de ebrietate, dar şi mulţi oameni de ordine.
Am fost trataţi preferenţial, fiind lăsaţi să coborâm din tribună, să facem poze şi să filmăm de aproape.
În deschidere, primăriţa oraşului a profitat de ocazie, aşa cum fac toţi politicienii, şi a ţinut un discurs cu evidenta tentă electorală, neuitând să-şi scoată în evidenţă meritele, legate de organizarea Carnavalului. Am strigat şi eu in româneşte ,,vrem prezervative gratis`` La dracu, se pare că toţi din jurul meu înţelegeau româneşte.

0 comentarii
Trebuie să fii logat ca să poţi comenta.